joi, 10 ianuarie 2013

Marea Britanie - spre deşert?

La 40 de ani ca membră a UE, Marea Britanie dezbate rămânerea sau părăsirea comunităţii. Premierul Cameron se declară pro Uniunea Europeană şi susţine demersuri pentru reducerea euroscepticismului, în special, şi începând cu colegii săi de partid (conservatorii).

Conflictul intern este susţinut de campaniile partidelor aflate în opoziţie, ce luptă pentru atragerea electoratului tânăr, cu vârste între 18 şi 44 de ani, cei care ar decide în urma unui evetual referendum.

Cunoscând influenţa britanică asupra construcţiei europene, ceea ce spunea recent Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, inlustrează foarte bine realitatea – “ieşirea britanică ar cauza un imens dezastru Europei, dăunând în egală măsură Marii Britanii şi partenerilor săi din UE. Ar fi, cum s-ar spune “un prieten ce păşeşte în deşert”.

 Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: